Plutonia

— Dacă am fi siguri că o să mai întîlnim mamuți, atunci nu are nici un rost să-l aducem aici pe cel răpus, mai ales că l-am descris și l-am fotografiat. Cum însă o să intrăm curînd în pădure, se prea poate să nu mai vedem asemenea animale, dacă ele trăiesc numai în tundră, de-a lungul marginii ghețurilor, spuse Kaștanov.

Pînă la urmă hotărîră ca patru oameni, cu trei sănii și cîinii necesari, să se ducă în locul unde lăsaseră mamutul.

La campament rămase Gromeko, care voia ca înainte de a pleca la drum să mai strîngă plante de primăvară din tundră, din jurul colinei, și Kaștanov, care avea de gînd să facă săpături în povîrnișul dealului, spre a stabili constituția lui. Colina asta singuratică, în mijlocul tundrei, i se părea ciudată.

Plecară călăuziți de Papocikin. Pe drum împușcară cîteva păsări de baltă ce rătăceau prin tundră, în preajma rîulețului, precum și un iepure foarte ciudat, ce semăna mai curînd cu un dipodid [15] uriaș: prada aceasta îl bucură mult pe zoolog.

Zăriră de departe cadavrul mamutului, ce părea un dîmb pe întinsul neted al tundrei. Cînd se apropiară, Igolkin, care avea ochi mai ageri, îi preveni pe ceilalți că în jurul cadavrului foiesc niște jivine cenușii.

Lăsînd săniile la oarecare distanță, vînătorii se apropiară cu băgare de seamă și deodată se opriră uimiți — jivinele cu pricina dispărură de parcă le-ar fi înghițit pămîntul.

— E-he! exclamă Papocikin, cînd, în sfîrșit, se apropiară cu toții de mamut. Ian priviți, aici a fost cineva în lipsa noastră.

Se părea că în jurul mamutului trebăluiseră niște cîrtițe uriașe: pretutindeni se zăreau mușuroaie de pămînt, înalte cam de un metru, amestecat cu rădăcini de tufe. Partea dinapoi a cadavrului era atît de adînc îngropată în pămînt, încît abia se mai vedea.

— Cine o fi făcut isprava asta? se întrebară vînătorii.

— Niște gropari iscusiți! Cred că au vrut să îngroape tot cadavrul, ca să-l ascundă, poate, de lupi, sau să-și facă o rezervă de hrană, fu de părere Makșeev.

Igolkin aduse un cîine, care, după ce mirosi pămîntul săpat, se năpusti deodată sub pîntecul mamutului și scoase afară de picior o jivină mică, ciudată, care se apără deznădăjduită cu labele-i scurte, guițînd ca un purcel. O uciseră cu cuțitul, o scoaseră din gura cîinelui și începură să o examineze. Dihania semăna leit cu un viezure, atît la înfățișare, cît și la culoare. Continuîndu-și cercetările, mai descoperiră cîteva animale asemănătoare ascunse sub cadavrul mamutului, pe care voiau într-adevăr să-l îngroape, ca apoi să-l devoreze în tihnă.

Acești gropari nepoftiți îi împiedicară să jupoaie pielea de pe tot corpul mamutului, silindu-i să se mulțumească cu partea stîngă. Examinară apoi măruntaiele, tăiară un picior din față și unul din spate, desprinseră cu toporul unul din colții animalului, îi scoaseră un ochi, o jumătate de creier, limba și doi dinți. Lăsară apoi cîinii să mănînce restul pe săturate. Mai încărcară în sănii cîteva hălci dintr-o pulpă și niște mușchi, apoi porniră încet spre campament. Groparul, iepurele și păsările alcătuiau colecția zoologică din ziua aceea, de care Papocikin era încîntat.

— Să-i lăsăm pe gropari să-și vadă mai departe de treabă, glumi Borovoi. Cînd n-o să avem carne pentru cîini, dăm o raită pe aici, cu Igolkin, să ne aprovizionăm. Sau poate o facem mai curînd, pînă nu se strică carnea.

— Atunci luați și țeasta, îi rugă Papocikin. Cred că groparii o vor curăța bine.

Cînd se apropiară de campament, vînătorii observară că Gromeko și Kaștanov se îndeletnicesc cu o treabă ciudată. Dintr-o groapă săpată în coasta colinei, scoteau bucăți mari de piatră albă, pe care le așezau grămadă.

— Colina asta e o adevărată comoară pentru expediția noastră, îi lămuri Kaștanov pe tovarășii săi, cînd aceștia ajunseră lîngă el. Ca să-i cercetez constituția, am săpat o groapă de un metru și jumătate și la această adîncime am găsit un strat compact de gheață curată; săpînd în alt loc, am obținut același rezultate. Atunci mi-a venit ideea să fac în adîncul colinei o încăpere în gheață, care va fi un răcitor minunat, unde vom păstra proviziile și pieile. Doar n-o să ne pice zilnic pentru cină mamuți sau rinoceri!

— Să fie oare toată colina din gheață și numai pe deasupra să aibă un strat de pămînt? întrebă Borovoi.

— Cred că da! În nordul Siberiei se găsesc asemenea ghețari fosili. La obîrșie, ei sînt fie niște nămeți uriași, păstrați întîmplător, fie o parte dintr-un masiv de gheață, rămasă după retragerea ghețurilor. Încetul cu încetul, gheața a fost acoperită de mîlul și nisipul adus de pîraiele ce curgeau și de aceea s-a păstrat [16].

Această descoperire a Iui Kaștanov avea o mare însemnătate pentru grupul ce rămînea în tabără și care putea amenaja astfel, chiar sub locuința sa, un ideal depozit de provizii.

— Mai tîrziu, o să punem aici o ușă și o să facem dedesubt o încăpere spațioasă, spuse Borovoi.

— Pe lîngă asta o să săpăm în gheață, în altă coastă a colinei, o peșteră, unde o să ținem cîinii cînd o să înceapă vremea călduroasă, adăugă Igolkin.