Plutonia

— Cînd am ajuns în poiana asta, m-am oprit la marginea ei, fiindcă Generalu începuse să mîrîie și să dea semne de neliniște. Îndărătul crîngului ăsta păștea o turmă de cerbi. Am hotărît să vînez cîțiva, fiindcă pînă acum nu mai împușcasem asemenea sălbăticiuni. De aceea am început să mă furișez prin tufișuri de-a lungul lizierei, dar deodată, ajungînd în dreptul crîngului, am zărit o fiară gălbuie, care și ea pîndea cerbii, și se furișa spre ei, de după crîng…Mi-am zis atunci că acest vînat e mai interesant decît cerbii și am început să-l observ, ascuns într-un tufiș, de la o depărtare de numai o sută de pași. Întrucît pîndea cerbii, fiara nu m-a văzut sau poate a socotit că nu merită să dea atenție acestei făpturi bipede, care o întîlnea pentru prima oară. Furișîndu-se pînă la crîng, jivina s-a ridicat în picioare, cît era de lungă, ca să-și ochească prada, peste tufișurile care o despărțeau de cerbi; în timpul ăsta cerbii pășteau liniștiți, fără să simtă ceva. În acea clipă, am putut distinge pe blana de culoare deschisă de pe coastele fiarei niște dungi brune și mi-am dat seama că e un tigru de o mărime neobișnuită. Fiara stătea întoarsă cu partea stîngă spre mine, într-o poziție minunată, și m-am grăbit să-i trîntesc un glonț exploziv, care a doborît-o pe loc. Înspăimîntați de detunătură, cerbii au luat-o la goană de-a lungul crîngului, dar văzînd tigrul care se mai zvîrcolea în agonie, au cotit brusc, în direcția unde mă aflam eu. Abia am apucat să mă feresc din calea lor. Erau niște animale cu adevărat falnice. Turma era alcătuită dintr-un mascul bătrîn cu coarne uriașe, mai multe femele și cîțiva puiendri. Mă gîndeam la început să jupoi singur tigrul, dar după ce l-am cercetat cu atenție, m-am încredințat că face parte dintr-o specie neobișnuită, dispărută și ea probabil de pe fața pămîntului. De aceea am găsit cu cale că e mai bine să-l chem pe zoolog. Am vrut să pornesc singur spre campament, dar mi-era teamă că vreo fiară va da de hoit și va distruge blana. Atunci mi-a venit în gînd să-l trimit pe Generalu, care după cum văd și-a îndeplinit misiunea. Și bine am făcut, căci n-a trecut mult și am auzit urlete de lupi. Una după alta fiarele și-au făcut apariția în poiană, pînă s-au strîns vreo zece. Zărindu-mă lîngă tigrul ucis, la început s-au temut să se apropie, dar pe urmă au devenit atît de îndrăznețe, încît am fost nevoit să stric pe ele două cartușe.

Fiara ucisă de Makșeev avea o blană gălbuie-albicioasă, cu o dungă brună de-a lungul spinării și cîteva fîșii de aceeași culoare pe coaste, ceea ce o făcea să semene cu un tigru; văzînd însă conformația capului și a corpului fiarei, coada ei scurtă și forma labelor, zoologul exclamă:

— Nu e tigru, ci o specie de urs!

Makșeev rămase tare dezamăgit, dar examinînd fiara cu mai multă atenție, trebui să admită că numai prin dungile cenușii fiara seamănă cu cel mai fioros reprezentant al felinelor și că în rest ea aduce mai degrabă cu un urs.

— E probabil ursul cavernelor, contemporanul mamutului, cunoscut pînă acum numai după unele părți ce s-au găsit din scheletul sau, explică Papocikin: E mult mai interesant decît dacă ar fi fost un tigru.

După ce măsurară fiara, o jupuiră și luară cu ei pielea, țeasta și un picior dinapoi.

În ziua aceea gătiră o masă de pomină: ciorbă de gîscă cu ceapă sălbatică, frigărui de cerb și friptură de urs. Carnea de urs însă nu le prea plăcu din pricina mirosului ei pătrunzător.

Ceața nu mai era atît de deasă și Pluton lumina printr-o pîclă diafană de aburi, care numai arar îl ascundea cu totul; temperatura se menținea la +13°, iar vîntul se mai potolise.

— Cred, — zise Gromeko, — că peste o zi, două, nu va mai fi ceață și vom vedea în sfîrșit ce culoare are cerul în Plutonia.

Odihna nu le fu tulburată decît de urletele îndepărtate ale lupilor, care se ospătau, pesemne, prin poieni din leșurile cerbilor, ursului și ale celorlalte sălbăticiuni. Nici măcar Generalu nu lua în seamă aceste urlete; el stătea culcat la intrarea în cort, unde fumul îl apăra de insectele sîcîitoare.

A doua zi plutiră mai departe la vale. Rîul devenea mai larg și mai adînc; acum, întrucît bărcile erau greu încărcate, nu mai riscau să se izbească de mal sau să se împotmolească cînd cursul apei cotea brusc.

De o parte și de alta a rîului se înălța un zid des de tufe, înalt de vreo patru metri. Pe maluri creșteau de-a valma cîteva specii de sălcii, mălinul, păducelul, măcieșul, trandafirul sălbatic, formînd hățișuri de netrecut. Pe alocuri, deasupra tufelor, se ițea mesteacănul alb și larița. Termometrul arăta +14°; ceața acoperea numai arareori cerul, plutind mai tot timpul, la o înălțime destul de mare, sub forma unor scame de nori, prin care se furișa lumina roșiatică a lut Pluton.

— Pesemne că în curînd ceața va dispare, spuse Makșeev, care avea misiunea de a face observații meteorologice. Se vor sfîrși oare vreodată aceste perdele de verdeață — singurul lucru pe care îl vedem din bărcile noastre?