Plutonia

După ce își puseră hainele la uscat șî ridicară din nou prăjina cu frînghia, exploratorii, în costumul lui Adam, se apucară să mănînce. Generalu, care se ghiftuise dimineața cu capete și măruntaie de pește, se întinsese pe nisip și ațipise. Nici cîinele și nici oamenii, care prînzeau, nu observară că destul de aproape de tabără ieșiseră din pădure, una după alta, șase furnici. Insectele se opriră pe loc, cătară în jur apoi se mistuiră pe nesimțite în desiș.

Îndată ce terminară masa, Makșeev și Gromeko se întinseră în cort și-și aprinseră pipele; aveau de gînd să se odihnească puțin înainte de a se apuca să curețe de nisip peștele.

Deodată, Generalu începu să mîrîie, sări de la locui lui și se porni pe un lătrat înverșunat. Exploratorii dădură buzna afară din cort și cînd colo, ce să vadă? Tabăra era împresurată de furnici. O coloană de insecte le tăiase retragerea spre gura rîului, iar altă coloană venea din direcția opusa, înaintînd spre frînghia pe care atîrna peștele și spre pătura cu sago.

— Armele sînt neîncărcate! exclamă desperat Gromeko, repezindu-se după cartușieră.

— Ia alice! strigă la rîndu-i Makșeev, încărcîndu-și în grabă arma cu două țevi. Dumneata trage în cele din dreapta, eu le iau în primire pe celelalte.

Între timp, furnicile care veneau din dreapta se năpustiră asupra peștelui și îl trăgeau de pe frînghie, iar cele ce veneau din stînga ajunseră la vreo douăzeci de pași de cort. În acea clipă răsunară primele detunături. Bubuiturile, fumul și prăbușirea furnicilor atinse de alice îngroziră insectele și primele rînduri se opriră șovăind. Dar cele ce veneau din urmă le dădeau ghes, atrase de mirosul de pește, și oastea se puse din nou în mișcare. Postîndu-se la intrarea în cort, de unde Generalu, cu părul zbîrlit, lătra într-una, vînătorii își încărcau armele, ca să tragă o nouă salvă, iar apoi, cu cuțitele și paturile armelor, să înceapă o luptă corp la corp cu dușmanii care năvăleau din toate părțile.

Dar lupta fiind inegală, exploratorii păreau să n-aibă sorți de izbîndă.

Deodată din tufișurile de la gura rîului răsunară una după alta două detunături, care loviră în plin ariergarda furnicilor, iar apoi veni în fugă Kaștanov, care ținea în mînă un mănunchi de vreascuri aprinse. Agitînd în stînga și în dreapta această torță, el se aruncă în mijlocul insectelor, care se împrăștiară pe dată care încotro.

Atunci Makșeev și Gromeko se repeziră și ei spre foc și începură să zvîrle cu tăciuni aprinși. Acest nou mijloc de luptă se dovedi eficace — prima coloană se risipi și inamicul bătu în retragere, dispărînd în desiș și lăsînd pe cîmpul de bătaie insecte ucise, rănite sau cu arsuri grave.

După ce veniră de hac acestei coloane, toți trei, însoțiți de Generalu, care mai prinsese curaj, atacară cu cuțitele și cu vreascuri aprinse insectele care devorau peștele. Multe dintre ele plătiră cu viața lăcomia lor, iar altele o luară la fugă, ducînd în gură pești sau bucăți de sago, ud și fărîmițat. Două furnici începură să tragă pătura, dar fură ajunse din urmă și omorîte. În acest timp, Generalu se îndeletnicea cu uciderea insectelor rănite. Cînd ultimii fugari dispărură în pădure, exploratorii putură să mai răsufle și se apucară să facă bilanțul trofeelor și al pierderilor. Numărară patruzeci și cinci de furnici moarte sau grav rănite.

Pe frînghie, din cincizeci de pești nu mai rămăseseră decît cincisprezece. La marginea pădurii găsiră alți cîțiva pești, pierduți probabil de dușman în timpul fugii. Mai bine de jumătate din sago fusese mîncat sau făcut una cu nisipul. Gromeko se alese cu o mică mușcătură la mînă, iar Kaștanov la picior, dar cizma groasă îl feri de otrava furnicilor.

— Ai venit tocmai la timp! spuse Makșeev, cînd, după inspectarea cîmpului de bătaie, se așezară toți trei lîngă cort. Fără ajutorul dumitale și mai ales dacă nu-ți venea ideea cu focul, n-am fi putut pune pe fugă aceste hoarde și ele ne-ar fi făcut de petrecanie.

— Dar pe Papocikin unde l-ai lăsat? întrebă deodată Gromeko.

— Aoleu, în focul luptei am și uitat că Semion Semionovici zace în barcă!

— Zace? De ce zace? Ce i s-a întîmplat? E viu? îl asaltară cu întrebările primii doi, care înțeleseră acum de ce Kaștanov se înapoiase atît de repede.

— E viu, e viu! Și noi am avut o încăierare cu furnicile. Semion Semionovici a fost atît de rău mușcat de picior, încît acum nu se mai poate mișca. Ajutați-mă să-l duc în cort.

— Stai o clipă! Așteaptă să ne îmbrăcăm și noi, spuse Gromeko, care abia acum își dădu seama că atît el, cît și Makșeev erau aproape goi.

— Tocmai voiam să vă întreb: ce-i cu ținuta asta a dumneavoastră atît de ciudată? zise rîzînd Kaștanov. Erați la scăldat cînd furnicile au atacat campamentul?

— Nu, dar brontozaurii ne-au făcut din nou un duș, răspunse Makșeev și, în timp ce se îmbrăca, istorisi toată pățania.