Valuri alb-rosii ^in Tarit^in si ^imprejurimi

Deodata fata lui Nosovici a devenit categorica, privirea ferma, iar muschii i s-au ^incordat.

Necunoscute sunt caile Domnului, subofitere. A-ti fost pe frontul german?

A trebuit sa fiu.

Minunat! Deci aveti experienta de lupta. Aici experienta numaidec^at Va va fi necesara. Noi, cu Andrei Evghenievici tot am luptat cu nemtii. Eu am comandat cu plutonul nr. 466 de infanterie din Malm^ij, iar locotenent-generalul daca ^i-mi amintesc coresct cu divizia nr. 64 de infanterie.

Nu va faceti de cap colonele. Sau ca totdeauna vreti sa va fac un compliment? Doar aveti o memorie exceptionala!

Nosovici a r^as din nou.

Eu am fost studentul generalului Snesarev. La scoala din Nikolaev, – am recunoscut eu.

Snesarev m-a privit ^intrebator.

Uite cum? De ce dar a-ti tacut p^ana acum?

Credeam ca o sa Va amintiti. Ne-ati predat geografia militara.

Se creaza o companie minunata! – a tras concluzia Nosovici.

Evghenia Vasilievna e cu Dumneavoastra? – a ^intrebat Snesarev.

Numaidec^at! Omnia mea mecum porto! Kovalevskii tot si-a adus familia sa. Ei, dar sa mergem! Va voi arata apartamentele noastre.

Locuinta noilor stabisti se afla ^intr-o casa cu trei etaje a unor fosti comersanti ^in chiar centrul orasului.

Domnilor, cobor^ati ^in salon! Andrei Evghenievici au venit! – a anuntat cu voce de tunet Nosovici si a pregatit ceaiul. – Dorm mult, lenesii.

Ei ce, suntem toti adunati? Andrei Evghenievici, Dumneavoastra desigur ca cunoasteti pe acest baiat obraznic. Deaceea o sa vi-l prezint doar Dumneavoastra, domnule Istomin, – colonelul Alexandr Nikolaevici Kovalevskii cu sotia. Va rog sa-l iubiti si sa-l rasfatatai. Copii mai dorm? Alexandr Nikolaevici e vechiul meu prieten, coleg de lucru si studii la Academia Stabului Major, absolvent al anului 1910. Iata colonelul Ceb^isev si loctiitorul lui colonelul Suhotin. Adiutantii mei Tarasenkov, Sadkovskii si Kremkov. Apropo, locotenente, ce fotografie a acelei femei dragute aveti ^in dormitor?

Kremkov s-a jenat vizibil si nu a raspuns.

Si ^in sf^arsit, cea mai minunata persoana, doamna Starikova. Nu va mirati, prietene, nu e sotia nici unuia dintre noi. E din stab! Seful directiei economice. Deci-s! Sa bem ciai si ^in pas de mars spre sovdepie (sovetul deputatilor)! – a r^as Nosovici. – Cer scuze, domnilor, spre administratia locala.

Pe perete la intrarea ^in cladire era at^arnata o pancarta. Cu vopsea galbena pe fon rosu era scris cu acuratete inscriptia ”Stabul Cartierului de Sud a muncitorilor si taranilor Armatei Rosii”. Sta o santinela ^imbracata neglijent si obosita. De cum ne-a vazut, ne-a ^ingradit drumul cu pusca. Snesarev i-a ^intins documentele.

Snesarev, conducatorul militar a judetului. Iar acesta e stabul meu, – a aratat el spre noi. – Am ajuns chiar acum.

Santinela a privit cu mirare la mundirul tarist si la ordinele generalului si a ^inceput sa citeasca ^in soapta, pe silabe documetele. Nosovici ^il urmarea cu o batjocura evidenta.

Sunt prea multe litere necunoscute? – a glumit sarcastic. – Hai mai repede, hulubasule.

Santinela s-a jenat si a ^intors documentele.

Treceti.

Am ajuns la biroul unde c^andva statea primarul orasului. Usa e deschisa, ^in camera stau sase oameni. Rasfoiesc niste h^artii, discuta ceva. Snesarev tusesete ^incet. Cei prezenti ^i-si ^intorc capul nemultumiti spre noi.

Ce vreti, tovarasi? – a ^intrebat unul dintre ei. – Cine suteti?! A ridicat el vocea dupa ce a observat mundirul generalului.

Sunt Snesarev, am fost numit conducator militar al Cartierului militar Nord Caucazian. Iar acesta e stabul meu. Iata numirea de la tovarasul Trotkii.