Valuri alb-rosii ^in Tarit^in si ^imprejurimi

La 22 mai esalonul sanitar cu steagul Crucii Rosii, sub paza trenului blindat si a plutonului Armatei Rosii a ajuns la statia Surovkino la 260 de verste de la Tarit^in. Noaptea trenul blindat a plecat mai departe ^in recunoastere. Nimic nu prevestea ca se va ^int^ampla vre-o nenorocire. Dar ofiterul de serviciu de pe peron s-a dovedit a fi un informator al inamicului. Un sunet de telefon si la rasaritul soarelui esalonul a fost bombardat de artilerie. Apoi a venit ^in atac cavaleria si pedestrimea. La ora 9 dimineata masacrul s-a ^incheiat. Vii au ramas doar 70 de oameni.

Peste doua zile a avut loc ^inmorm^antarea si mitingul funerar.

La 2 iunie esaloanele au ajuns la Don. A ramas ultima portiune drum, ^inca 150 de verste, dar podul de cale ferata era detonat. Ocup^and o pozitie de aparare pe perimetru, s-au apucat sa construiasca altul. L-au finisat doar catre sf^arsitul lunii dupa un lucru sub soarele arzator, bombardari, atacuri armate si ploaie de gloante. La 2 iulie ultimul tren a trecut Donul. Unitatile Armatei Rosii au dat lovitura din partea Tarit^inului si drumul a fost deschis. Garnizoana Tarit^inului a primit sute de locomotive, trenuri blindate complet armate si 30 de mii de ostasi cu experienta ^in lupta.

Hotelul ”Lux”!

Tarit^in. 5 iunie anul 1918

Un tren special de la Comitetul Principal al Petrolului al Guvernului Bolsevic a ajuns la gara de sud-est a Tarit^inului din Moscova. 9 vagoane de prima clasa. Trenul nu a putut dintr-o data sa se apropie de oras: multe cai ferate erau ocupate aleatoriu de esaloane cu ostasi ce se ^intorceau de pe front, unitati ce se retrageau de la Rostov si refugiati, inclusiv Guvernul Republicii Sovetice de pe Don, care a fugit dupa ofensiva armatei generalului Krasnov. Spre seara au reusit sa treaca trenul la gara Caucaziana, de unde el trebuia sa plece la Baku. ^In el se afla ^imputernicitul comitetului, inginerul Alexeev – fiul unei revolutionare foarte cunoscute ^in trecut– cu doi fii de c^ate 14 si 16 ani, ”tineri ingineri”. Din ordinul lui Trotki, lui Alexeev i s-au acordat 9 milioane de ruble pentru reparatia uzinelor petroliere la Baku si asigurarea aprovizionarii ne^antrerupte pe Volga ^in sus. Din cauza actiunilor de lupta de la Caucaz, drumul catre Baku a fost ^inchis.

Pe peron Alexeev a fost ^int^alnit de socialist revolutionerul Kotov – comisarul uezdului pus de catre Guvernului Provizoriu la Tarit^in si cumulativ avocat de tribunal.

Se vede nu vrea soarta sa ^infaptuiti cele ce a-ti palnificat la Baku, – a zis ^incet Kotov. – Vom ^incerca aici la Tarit^in.

Vom ^incerca, – a cazut de acord Alexeev.

Unde vreti sa Va opriti?

La cel mai bun hotel al orasului.

Atunci hotelul ”Lux”!

Fostul locotenenet Stepianint, iar acum comandantul echipei Armatei Rosii care pazea gara Caucaziana a orasului Tarit^in, a atras atentia la un grup straniu de oameni cu doi copii minori. A observat, ca cei doi sefi se comportau ^increzuti si relaxati, z^ambeau. Dar iata ceilalti paisprezece aratau foarte suspecti: fiecare din ei avea ^intr-o m^aina o valiza, iar ^in cealalata un geamantan impunator. Mai mult ca at^at, geamantanele erau toate identice. Necat^and la arsita de afara, ei erau ^imbracati cu sacouri. Fiind un fost militar, Stepianint a ghicit dupa umflaturile abia vizibile din partea st^anga, ca ei toti sunt ^inarmati. Si ce priviri! Studiau situatia iute, exact si neobservabil.

Fostul locotenent a decis sa-i urmareasca pe cei veniti. Se tinea la o distanta decenta si i-a condus p^ana la hotel. Dupa luxul hotelului a ^inteles, ca nu a dat gres: oaspetii orasului detineau o suma de bani mai mult dec^at decenta, dar nu erau functionari de stat, altfel ar fi fost ^int^alniti de cineva dintre sefimea orasului sau a armatei. Stepianint a recunnoscut pe avocatul de tribunal Kotov, pe care de multe ori la vazut la tribunal, unde asigura escorta condamnatilor. Fostul locotenent a decis sa dedice tot timpul sau liber urmaririi grupului straniu.

Orasul de uezd al teatrelor.

Tarit^in. 28 mai anul 1918.

Trenul nostru a ajuns la ora 4 dimineata. Peronul era pustiu. Nimeni nu ne ^int^alnea.

Nu e de mirare, – a ghicit g^andurile mele generalul. – Cu asa o situatie militar-anarhica din tara nimeni nu era ^in stare sa presupuna c^and vom ajunge. Si daca vom ajunge noi ^in genere! Aratati-mi orasul, subofitere! Nu vom pierde timpul!